vineri, 15 noiembrie 2013

Partizan Crivăţ a câştigat derbiul Seriei A, pe terenul celor de la Unirea Frăsinet ( www.observatordecalarasi.ro )



14.11.2013 |Ioana Călin

Votul dumneavoastră: 5 | Media: 5 (1 vot)
Publicat în ediţia: 2712
Secţiune principală: Sport
Secţiuni: Local
Partizan Crivăţ a câştigat meciul împotriva celor de la Unirea Frăsinet
În urma derbiului Seriei A din cadrul Ligii a V-a, disputat între Unirea Frăsinet şi Partizan Crivăţ, pe 10 noiembrie, echipa oaspete a reuşit să plece cu cele trei puncte. În Seria B, Spicul Roseţi reuşeşte să se menţină pe primul loc, la cinci puncte diferenţă faţă de locul II.
Marele derbi al Seriei A s-a disputat duminică, 10 noiembrie a.c., la Frăsinet. Cei de la Crivăţ erau mulţumiţi şi cu un rezultat de egalitate în această deplasare, dat fiind faptul că a fost un meci cu o cotă foarte mare. Jocul bun al "partizanilor" pare să nu fi fost o pură întâmplare până acum, chiar dacă pe 27 octombrie echipa din Crivăţ pierduse poziţia de lider, primul loc revenind formaţiei Unirea Frăsinet. În aceste derbi din etapa a XI-a, Partizan a început tare şi, spre surprinderea persoanelor care au asistat la meci, a scos un rezultat mare. În prima repriză, tabela de marcaj arăta 3 - 0 pentru cei de la Partizan, iar la finalul partidei scorul a fost 5 - 1. Golurile celor de la Partizan au fost marcate de către: Joe (un gol), Cristi Mariniciu (două goluri), Liviu Adrian (un gol) şi Nicuşor Ivan (un gol). După acestă victorie superbă, primarul din comnuna Crivăţ, Ion Robu, a organizat o masă festivă pentru întreaga echipă, edilul fiind mulţumit de jocul bun şi de consolidarea locului I. O altă surpriză în această serie a avut loc la Mitreni, unde formaţia gazdă a reuşit să obţină prima sa victorie în această ediţie de campionat, împotriva celor de la Viola Ştefăneşti, scor 2 - 1. În Seria B, din cadrul Ligii a V-a, Spicul Roseţi îşi menţine diferenţa faţă de locul doi în clasament, însă câştigând cu greu la Fortuna Tămădău, cu scorul de 4 - 3. De apreciat este că până în această etapă, echipa din Roseţi nu are nicio înfrângere, ci doar un rezultat de egalitate. Formaţia de pe locul II, Spicul Vâlcele, a obţinut şi ea o victorie ”chinuită”, cu scorul de 4 - 3, la ultima echipă clasată, Rapid Gălăţui, care până în această etapă nu a avut nicio victorie.

Rezultatele meciurilor din etapa a XI-a, Seria A

Unirea Frăsinet - Partizan Crivăț                          1 - 5
CS Budești - Unirea Spanțov                                2 - 2
Atletic Dorobanțu - Viitorul Plătărești                     7 - 1
Lumina Frumușani - A.S. Belciugatele                   0 - 2
Viitorul Mitreni - Viola Ștefăneşti                          2 - 1
Viitorul Șoldanu - Voința Nana                             3 - 0
Avântul Luica - Phoenix Ulmu                              1 - 3

Clasament Seria A

1. Partizan Crivăț               11     9       1       1       55-12        28p
2. Unirea Frăsinet              11     8       0       3       45-20        24p
3. Viitorul Șoldanu              11     7       1       3       32-22        22p
4. Unirea Spanțov              11     6       3       2       35-22        21p
5. Avântul Luica                 11     5       2       4       20-20        17p
6. Viitorul Plătărești            11     5       2       4       30-33        17p
7. A.S. Belciugatele            11     5       1       5       33-22        16p
8. Atletic Dorobanțu            10     4       2       4       26-24        14p
9. Phoenix Ulmu                9       4       2       3       16-18        14p
10. Voința Nana                 11     4       2       5       28-33        14p
11. Viola Ștefanesti            11     4       0       7       17-40        12p
12. Lumina Frumușani         11     2       0       9       20-41        6p
13. CS Budești                    9       1       1       7       18-38        4p
14. Viitorul Mitreni              10     1       1       8       14-44        4p