luni, 20 septembrie 2010

Partizan Crivăţ - Rapid Ulmeni 4-2

După un început de sezon mai greu al echipei din Crivăţ puţini ar fi crezut ca vom reuşi prima victorie din acest sezon tocmai în faţa expirementatei echipe Rapid Ulmeni.
Antrenorul Ionuţ Puică a reuşit să aşeze echipa foarte bine in teren cu toate că s-a confruntat cu câteva probleme de lot dintre care cele mai importante : portarul titular Diez jucând accidentat iar golgeterul Dandu reuşind sa ajungă abia in repriza a doua .
Spectatorii prezenţi la meci au avut ce vedea , meciul fiind foarte spectaculos .S-au marcat 6 goluri , un penalty a fost apărat spectaculos de către portarul nostru aflat în zi mare dar s-au şi arătat câteva cartonaşe galbene şi 2 roşii (un jucator al oaspeţilor a lovit portarul de la Partizan Crivăţ iar acesta nervos pentru că jucase accidentat a ripostat).
La pauză scorul a fost 1-1.
După ce Diez a apărat penalty-ul destul de dubios acordat, ai noştri au scăpat pe contra atac iar oaspeţii ne-au dat o mână de ajutor si au marcat un autogol de toata frumuseţea.Când mai era foarte puţin timp până la pauză şi toată lumea aştepta fluierul arbitrului ,rapidiştii din Ulmeni au plecat pe atac şi au reuşit sa marcheze golul egalării.
In repriza a doua lucrurile s-au schimbat .
Golgeterul echipei , Dandu a reuşit sa ajungă la meci , a trecut peste incălzire şi plecat din terenul nostru intr-o cursă asemanatoare cu a idolului său Bănel Nicoliţă , nu a mai fost prins de fundaşii Ulmeniului ,portarul fiind făra reacţie la şutul imparabil.Acesta a fost golul de care aveam nevoie .Până la final Crivăţul a mai marcat de 2 ori ( goluri marcate de Cătalin) iar oaspeţii au mai reuşit să puncteze o data .

S-a terminat 4-2 pentru Partizan Crivăţ şi astfel am reuşit să spargem gheaţa!

Mulţumim băieţilor pentru meci si spectatorilor pentru atmosferă !

HAI CRIVĂŢU' !!!

Partizan Crivăţ - Rapid Ulmeni (juniori)

În meciul juniorilor scorul a fost 4-1 pentru băieţii noştri dar datorită unor probleme de organizare se pare că meciul se va decide 0-3 la masa verde .
Tinerii Partizanului au jucat foarte slab în prima repriză probabil marcaţi de vestea că meciul va fi decis 0-3 aşa că au reuşit să primească un gol de tot râsul.La pauză antrenorul şi-a făcut treaba şi tinerii noştri au facut instrucţie cu Ulmeniul.Robert Bumbăcaru a marcat toate cele 4 goluri .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu